Despre varice


Ecografia Doppler a venelor membrelor inferioare este investigația esențială în diagnosticul trombozei venoase și în evaluarea varicelor membrelor inferioare.
În tromboza venoasă se formează trombi (cheaguri de sânge) în venele superficiale sau profunde, situație care se însoțește de cele mai multe ori de durere, edem la nivelul membrului inferior și necesită ecografie de urgență.
Evaluarea prin ecografie Doppler a varicelor este obligatorie în vederea stabilirii strategiei optime de tratament.

Care sunt cauzele apariției varicelor?


În mod normal venele transportă sângele de la nivelul membrelor inferioare către inimă; acest lucru este posibil datorită valvulelor care determină sângele să circule într-o singură direcție, antigravitațional.
Când aceste valvule sunt nefuncționale sângele are tendința de a stagna în vene ceea ce determină dilatarea lor și apariția varicozităților.
Valvulele incompetente și varicele, de obicei se moștenesc. Alte cauze de apariție a varicelor sunt: obezitatea, sarcina, ortostatismul (statul în picioare) prelungit.

Care sunt simptomele?


• Mulți pacienți sunt asimptomatici exceptând dilatațiile venoase inestetice vizibile imediat sub piele;
• Frecvent apar dureri, senzație de greutate, înțepături la nivelul gambelor, edeme (picioare umflate), modificări de culoare a pielii;
• În cazurile avansate și complicate: ulcer varicos, sângerări, tromboflebite.

Cum se pot preveni varicele?


• Faceți exerciții fizice regulat (mersul pe jos, joggingul);
• Monitorizați greutatea – obezitatea favorizează apariția varicelor și venelor „în pânză de păianjen”;
• Nu stați cu picioarele încrucișate;
• Evitati ortostatismul prelungit (statul în picioare);
• Purtati ciorapi elastici compresivi;
• Evitati hainele strâmte și tocurile înalte;
• Este important să stați cu picioarele ridicate deasupra nivelului inimii, cel puțin 15 minute/zi de patru ori/zi și în timpul nopții.

De ce trebuie tratate?


Varicele nu sunt numai o problemă estetică, netratate pot apărea complicații.

Nu există medicamente sau unguente care să elimine varicele.

Există mai multe motive pentru care trebuie tratate:
• Boala este progresivă; nu există medicamente sau creme care să o vindece;
• Ciorapii elastici ameliorează simptomele și încetinesc progresia bolii;
• Inițial varicele sunt asimptomatice, treptat apar simptome sub formă de crampe, senzație de greutate, întepături, edeme;
• Daca pielea din jurul gleznei se pigmentează există un risc crescut de apariție a ulcerului varicos;
• În ultimii ani tratamentul varicelor a evoluat de la tehnici chirurgicale ce necesită spitalizare și anestezie la tehnici minim invazive ce se efectuează în ambulatoriu, au durată scurtă și recuperare imediată.

Înapoi

Citeste si alte articole

Mituri despre varice


Daca aveti varice, cu siguranta sunteti preocupati de modul in care va afecteaza sanatatea.
Pentru a intelege care sunt metodele eficiente de tratament trebuie sa separam mitul de realitate.
citeste mai departe...




Tromboflebita superficiala - O complicatie a varicelor netratate


Tromboflebita superficiala este inflamatia unei vene ce se afla imediat sub piele insotita de formarea unui tromb ( cheag ), de obicei la membrele inferioare.
Practic orice vena superficiala poate fi afectata
citeste mai departe...




Ulcerul varicos poate fi vindecat


Ulcerul varicos este leziunea pielii data de afectiunile venelor membrelor inferioare. Este frecvent intalnit (reprezinta 80% din plagile cronice), este dificil de tratat si de obicei recidiveaza.
citeste mai departe...




Program
L - V: 9:00 - 15:00
Adresa
Iași, Ansamblul PALAS
Str. Palas nr. 7D, United Business Center 3, corp C2, et. 1